5 tipuri de cadouri pe care eu le pot coase și voi le puteți dărui

În toți anii adolescenței, de fiecare Crăciun, mi-am dorit să primesc cărți. Îmi și imaginam cum așează părinții sub brad teancuri întregi de cărți legate cu fundă. În fiecare an spuneam că vreau să primesc toate volumele Star Wars – eu le citisem deja pe primele trei, de câte două ori, dar voiam să am întregul set, doar pentru mine, să știu că-mi aparțin. Când am crescut, am început să-mi doresc alte cărți – ba de Garcia Marquez, ba de George R R Martin, ba de Salman Rushdie. Needless to say, nu le-am primit :(.

Acum, mi-aș dori să primesc de Crăciun timp. Să am timp să citesc cărți, să scriu, să cos, să stau un pic cu mine însămi și să interiorizez tot ce mi se întâmplă. Lucruri se schimbă în viața mea, cresc profesional, vreau să cresc și personal, întâlnesc oameni noi, sunt constant uimită de cât de complexă e lumea, cât de mare e dorința de învățare a celor din generația mea. Interacționez cu oamenii ăștia, iau contact cu alte medii, învăț, învăț, învăț.

Repede trece timpul ăsta, parcă mai ieri era vară și mă pregăteam de mers în vacanță. Acum, mai avem câteva zile și vine camionul de Coca-Cola să ne spună: ”Vin sărbătorile, vin”. Nu m-am pregătit pentru ele, dar m-am pregătit să vă ajut pe voi să faceți niște cadouri faine oamenilor dragi. Pentru că nu mai e foarte mult timp și pentru că eu am un job full-time, vă las mai jos o listă limitată de produse pe care le pot face pentru Crăciun și pe care voi le-ați putea dărui celor dragi și vă rog să-mi spuneți dacă doriți vreunul dintre ele, până pe 10 decembrie, ca să am timp să le cos și să le trimit până la Crăciun.

Iată lista:

  • Christmas stockings – șosete decorative în care puteți pune cadouri de dimensiuni mai mici pentru familiile voastre și care împodobesc casa foarte frumos și creează o atmosferă călduroasă;

ciorap de Craciun

  • Ghirlande textile – bune de agățat în camera copiilor, unde poate nu vreți să puneți un brad, dar vreți să o decorați totuși cumva;

ghirlanda pentru copii

  • Fețe de pernă decorative – cu sau fără imprimeu cu tematică de sărbători, le puteți folosi să vă înfrumusețați casa voastră sau le puteți dărui;
Fețe de pernă decorative

Fețe de pernă decorative

  • Seturi de masă – recunosc : sunt preferatele mele și de-abia aștept să găsesc o fereastră să cos și pentru mine unul; sunt perfecte pentru masa de Crăciun sau cea de Revelion, când vreți să creați o atmosferă de sărbătoare.

Napron și suporturi de farfurii

  • Quilturi pentru copiii cu vârste de până la 3 ani – pentru că sunt unul dintre cele mai populare produse, chiar dacă necesită foarte mult timp, o să continui să cos quilturi, dacă vrea cineva. Am două cărora nu am apucat să le fac poze și care or să ajungă în curând la copiii lor, dar pe care o să vi le arăt în curând.

quilt pentru fetita

Dacă vă întrebați ce s-a întâmplat cu surprizele promise, n-am uitat, să știți. Doar că încă nu le-a sosit timpul. Până una alta, vreau să aflu de la voi ce cadouri v-ar plăcea să primiți, ce cadouri le veți face copiilor, soților și dacă v-ați apucat deja să le căutați sau sunteți mai degrabă genul care așteaptă să treacă de mijlocul lui decembrie ca să începeți să cumpărați cadouri.

Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>