Creatori de frumos. Episodul 1: Bussoga, disseny surreal – ceramică și modestie

Irina locuiește și creează în Catalunia, Spania, împreună cu soțul ei, Josep. Bussoga, disseny surreal este brandul sub care aceștia promovează lucrările lor de design și ceramică. Când le-am descoperit pagina de Facebook, am petrecut ore bune uitându-mă peste lucrările lor și mi-am spus că trebuie să scriu despre ei. Plănuiam de mult să concep o serie de articole care să aibă în centru tinerii creativi din Iași și din România și efortul lor de a face ceva mai mult dintr-o pasiune. Vă imaginați bucuria mea când Irina a acceptat să fie ei primii protagoniști ai seriei, fără ca măcar să fi avut vreo garanție că o să iasă ceva frumos. Dar socoteala din târg nu se potrivește cu cea de-acasă, după cum o să vă povestesc în cele ce urmează.

Oamenii ăștia au o capacitate de creație pe care eu nu am conștientizat-o pe deplin până nu m-am apucat să scriu articolul ăsta. Recitind interviul, cuvintele Irinei mi-au remodelat firul epic pe care voiam să-l imprim poveștii lor. Cu o naturalețe incredibilă în a povesti, Irina mi-a dat planurile peste cap. Cuvintele ei emană inteligența creativă, modestia celui care muncește zilnic, conștiinciozitatea artistului care vede dincolo de propria sa creație, vede publicul așa cum e și înțelege că arta capătă valoare adăugată și prin prisma acestuia.

Josep a înființat Bussoga în anul 2010. Eu am început să fac parte din acest proiect doi ani mai târziu.  Cred că formăm o echipă foarte bună și asta ne-a ajutat mult în dezvoltarea firmei. În general ne împărțim și ne organizăm sarcinile astfel încât să nu devină monoton pentru niciunul dintre noi. Designul îl concepem ori separat, ori împreună, depinde de circumstanțe. Din păcate, pe lângă design sunt multe alte sarcini pe care trebuie să le realizăm și deseori le dedicăm mai mult timp decât am dori, ca de exemplu: comercializare, fabricare, facturi, etc. Ne inspirăm îndeosebi din tradițiile neobișnuite ale zonei, din obiceiurile de zi cu zi, pe care le interpretăm diferit; depinde de proiect.

Sunt momente când ideile noastre coincid, iar altele când fiecare vede lucrurile diferit.  Ne susținem opiniile și întotdeauna ajungem la un rezultat de comun acord. Amândoi ne dedicăm cu pasiune în ceea ce facem și suntem creativi, însă nu e de ajuns: ne lipsește partea comercială. Lucrăm destul de mult la asta, dar cred că până la urmă trebuie să acceptăm că nu le putem face pe toate. Sau cel puțin, nu foarte bine.

Irina și Josep, adică echipa Bussoga, disseny surreal

Irina și Josep, adică echipa Bussoga, disseny surreal

De ce faci asta? Ai știut dintotdeauna că vrei să fii artist?

Bună întrebare! Niciodată nu m-am întrebat ¨de ce o fac?¨. Cred că totul a avut un curs firesc. Simt că sunt eu însămi prin lucrurile pe care le fac.

Dacă am face un sondaj de opinie printre părinții români și i-am întreba dacă și-ar încuraja copilul să urmeze o școală de arte, cel mai probabil majoritatea covârșitoare va spune că nu. Ar justifica prin faptul că e greu pentru artiști să-și găsească de lucru, să se întrețină, viața de artist nu oferă stabilitatea și siguranța unui job 9-5. Ceea ce nu-i departe de adevăr, dar nici nu-i universal valabil și de neschimbat.

Irina Grosu e una dintre persoanele care dovedesc asta. Ea a încercat și a reușit. La 26 de ani, își croiește, împreună cu soțul ei – Josep, un drum printre artiștii care fac lumea asta să fie mai frumoasă. Ei transpun, prin design și ceramică, perspectiva lor asupra lumii în obiecte decorative și lucrări de artă care încântă ochii și sufletul. În fragmentul de mai jos, Irina redă simplu și frumos parcursul ei educațional, evidențiind cât de important e să știi ce vrei să faci și să ai curajul să persiști pe drumul pe care ți l-ai ales. She went for it and she got it.

Incă din copilărie mi-a plăcut să desenez. Cu toate astea, îi urmam pașii fratelui meu care a făcut un profil mate-info. Mi-a prins foarte bine să îl urmez un timp, iar apoi îmi aduc aminte că am ținut morțiș să merg la liceul de artă.  Mai târziu am urmat cursurile de artă murală ale Facultății de Arte Vizuale și Design din Iași. Atunci am avut oportunitatea de a lua contact direct cu arta din afară.

În 2010, prin programul Erasmus, am beneficiat de un stagiu de 4 luni la Univesitatea de Arte din Vigo, Spania. Inițial am avut un fel de șoc față de modul de abordare al artei de către studenții de acolo, dar și de faptul că erau atât de dezinhibați și libertini în gândire.

În 2012 m-am înscris la master, la arta murală, iar în urma unui concurs de titularizare am primit un post de suplinitor pe educație plastică. Două zile pe săptămână mergeam la facultate, iar trei zile făceam naveta la două școli gimnaziale, la Mironeasa și Ursita, Iași.  Mi-a fost foarte greu, dar atunci mi-am dat seama ce nu vreau să fac și ce nu vreau să fiu…cel puțin în acele condiții.

Așa că în acel an am căutat alternative: am aplicat pentru o bursă de practică în străinătate și pentru un stagiu de cercetare la Roma. Atunci mă gândeam la expresia românească  ”cine aleargă după doi iepuri nu prinde niciunul”, dar până la urmă i-am prins pe amândoi.

Așa am ajuns din nou în Spania, de data asta în Catalunia.

Cum e în afară, care-s diferențele culturale? Cum percep cei din Spania arta, față de cei din România, cât i-a luat să se adapteze? I-am pus toate întrebările astea, mânată fiind de curiozitatea ascunsă de a găsi un indiciu clar care să confirme că e mai ușor să te manifești artistic în afară. Dar și de data asta Irina mi-a dat planurile peste cap:

La început ai senzația că totul e foarte diferit, dar cu cât te familiarizezi mai mult îți dai seama că nu sunt diferențe prea mari. În orice caz, fiecare zonă are particularitățile ei.

M-am adaptat  destul de repede, poate și datorită faptului că am făcut schimbarea progresiv. Totodată, am intrat într-un mediu artistic, cu care m-am simțit identificată. Chiar și așa, cred că încă sunt în proces de adaptare însă până la urmă prefer să fiu prezentă în ambele locuri.

Nu cred că sunt diferențe atât de mari, șansele pot fi aceleași atât timp cât investești mult în ceea ce îți dorești. Trebuie să convingi publicul că ceea ce faci are o valoare și să cauți acel public care se regăsește în lucrările tale.

În cazul nostru suntem conștienți că unele proiecte pe care le facem au un public restrâns, dar dispus să investească în lucrările noastre.

Irina, asamblând o lucrare de ceramică

Irina, asamblând o lucrare de ceramică

Sursele noastre de inspirație provin din două culturi diferite. Cu toate astea, stilul nostru e destul de omogen. Cred că prin lucrările noastre încercăm să creăm un stil particular pe care îl transmitem prin intermediul lor.

Frumosul nu e întotdeauna ceva extraordinar, nu trebuie săpat după frumos cum sapi după aur. Îl găsești oriunde dacă te uiți cu atenție și cu mintea și sufletul deschise. Uneori e în noi, alteori e în afara noastră și uneori dai peste oameni binecuvântați cu puterea de a extrage frumosul din ei și din natură, ca să-l arate și celorlalți și să le facă viața mai frumoasă. Irina și Josep se numără cu siguranță printre ei.

De multe ori când fac o plimbare în aer liber, îmi place să culeg flori și să mi le aplic în păr, sau după ureche.

Din astfel de plimbări a ieșit ”Floare la ureche”, o colecție de piese din ceramică realizate manual. ”Obiectele sunt ornamentate cu motive florale din ceramică, marcate cu ajutorul unor dantele, mileuri care se foloseau în decorarea mobilierului. Această colecție vrea să transmită o stare lipsită de griji, de libertate, de relaxare, exact ca atunci când faci o escapadă în afara orașului și te deconectezi de stresul cotidian. ”

Masă de exterior din colecția ”Floare la ureche”

Masă de exterior din colecția ”Floare la ureche”

Detaliu din ”Floare la ureche”

Detaliu din ”Floare la ureche”

Fiecare colecție a lor are povestea ei, fiecare creație conține o bucățică din ceea ce sunt ei și din aspirațiile lor. ”Hora” și colaborarea lor cu celebra casă de modă Hermes nu fac excepție.

”Hora” este un proiect inspirat din dansurile populare românești, dar are similitidini și cu dansul tradițional catalan, intitulat ”sardana”. Designul a ieșit din dorința de a crea un proiect care să vorbească despre originile mele, care să îmi amintească de tradițiile de acasă.

Încă mai avem de lucru la promovare, momentan l-am promovat doar pe pagina noastră de Facebook și în câteva puncte de vânzare din Barcelona. Am primit un feedback pozitiv din partea publicului local și, desigur, atunci când (publicul) află povestea din spatele ilustrației, aceasta primește o valoare adăugată.

Sunt nerăbdătoare să îl promovăm și în România, e un proces mai lent, dar o vom face cât de curând.

Colaboarea cu Hermes a pornit de la un concurs de imprimeuri organizat de către Designboom. Josep a prezentat o serie de ilustrații, iar una dintre ele a fost folosită pentru crearea unei cravate în sezonul primavară-vară a anului 2012.  Mai târziu am început să fim contactați direct de către Hermes, iar în anul 2014 au creat o altă linie de cravate cu designul de brioșe pe care anterior îl fabricam în ceramică. A avut un real succes și se pare că vom continua să colaborăm cu ei.  Asta e ideal, pentru că îți dă libertatea de a te concentra pe crearea designului și nu trebuie să te ocupi de fabricare sau de comercializare.”

 

”Hora”, inspirată din tradițiile românești

”Hora”, inspirată din tradițiile românești

”Muffins”, pentru Hermes

”Muffins”, pentru Hermes

Cred că e important să te simți împlinit prin ceea ce faci. Eu în momentul de față mă simt împlinită așa, iar chiar dacă sunt momente în care întâmpin greutăți, bilanțul e pozitiv.

Pe ici, pe colo, prin povestirea ei, Irina presară detalii despre procesul lor de creație, despre obstacole, despre compromisurile pe care le fac. Artiștii sunt și ei oameni, trebuie să supraviețuiască cumva, creația în sine nu le ține de foame și de cald. Așa că trebuie să vândă. Și ca să vinzi trebuie să promovezi, iar ca să promovezi trebuie să îți rupi din timpul acordat creației. Compromisurile nu lipsesc din viața lor, cum nu lipsește nici munca susținută și aspirația spre mai bine.

Cu siguranță e mult mai ușor să ai un job obișnuit, să ai un program fix, să ajungi la serviciu și să îți spună cineva ce ai de făcut și bineînțeles, să știi că în fiecare lună primești o sumă fixă de bani în cont. E mult mai complicat să îți organizezi singur sarcinile și să trăiești cu incertitudinea stabilității financiare.

Cred că e important să te simți împlinit prin ceea ce faci. Eu în momentul de față mă simt împlinită așa, iar chiar dacă sunt momente în care întâmpin greutăți, bilanțul e pozitiv.

Desigur, mereu vrem mai mult și odată ce atingi un obiectiv îți propui un altul…și tot așa. Cred că asta te menține mereu în formă și te face să fii într-un progres continuu.

Totul începe de la idee, care se transformă într-o schiță, desen. Fiecare dintre noi are un caiet de schițe pe care îl poartă mereu la îndemână.  Poate un 5 % dintre schițe ajung să fie fabricate.

Nu căutăm să creăm produse noi la fiecare X timp, proiectele ies singure, în funcție de dispoziția și timpul pe care îl avem. În cazul în care primim o anumită comandă, atunci ne concentrăm pe realizarea acesteia.

În general înainte de a concepe un produs, încercăm să îndeplinim câteva obiective, ca de exemplu: să ne aducă popularitate, să fie un produs comercial și să ne aducă profit sau să ne realizeze din punct de vedere personal.

Încercăm ca un singur produs să îndeplinească toate aceste obiective. Toate lucrările noastre au cel puțin una dintre aceste caracteristici.

Nu ne limităm la un singur material, dar în general folosim ce cunoaștem mai bine – ceramica.

Cred că cei care cumpără produsele noastre o fac pentru că apreciază partea estetica, designul diferit. Pentru aplicația practică găsești produse în serie nelimitată, la un preț mult mai scăzut.

N-ai cum să tragi o singură concluzie după ce citești povestea lor și, mai ales, n-ai cum s-o definești în alb și negru. Nuanțele sunt prezente nu doar în lucrările lor, ci mai ales, în felul în care îmbină pasiunea lor cu pașii concreți pe care-i fac pentru a avea succes. Nu ai cum să precizezi exact de ce reușesc să aibă succes, dar poți învăța lecția modestiei în creație, a muncii susținute și a pasiunii cultivate cu sârguință. Scriind povestea Irinei și a lui Josep, mi-au venit în minte cuvintele unui călugăr matematician:

”Dacă începi să te mândreşti, înseamnă că te-ai oprit şi îţi admiri opera. Or, omul care creează nu are timp de asta. (…) Ca să produci, ca să creezi, trebuie să rămâi în modestie, în respect faţă de taină.” (Părintele Ieremia de la Putna, doctor în matematică la Universitatea Berkeley din California, SUA).

Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>