Găsit telefon pierdut în taxi. Era al meu

Ajungem la metrou, moleșiți de căldură, gâfâind și cu transpirația curgându-ne pe față. Lăsăm bagajele jos și dau să scot telefonul din buzunar, să văd cât e ceasul. Ia-l de unde nu-i. Bag mâna în geantă, scormonesc bine, caut și în buzunar, nimic.

-Mi-am pierdut telefonul, zic uitându-mă la Răzvan, a cărui expresie se schimbă instant când aude ce-am zis.

-Caută-l mai bine, poate l-ai rătăcit prin geantă.

-Nu e, l-am căutat, vezi și tu, îi zic Cristinei, care numai de asta nu avea nevoie, după problemele cu închiriatul mașinii.

Îl caută și ea, nu-l găsește.

-Cred că mi-a alunecat în taxi, din buzunar, sau l-am lăsat în camera de hotel.

Deja simțeam că-mi pierd cumpătul, îmi venea să mor de ciudă că reușisem să-mi pierd telefonul din prima zi de vacanță, într-un oraș străin, într-o țară străină. Am pus-o pe Cristina să sune la compania de taxi, deși nici măcar nu știam cu ce companie venisem, nu mai zic că nu ne-am uitat nici la numărul de înmatriculare al taxiului, sau la indicativ. Ieșisem repede din hotel și luasem primul taxi din Plaza Merced din Malaga, ca să ajungem la stația de metrou care ne ducea la aeroport, unde Vali ne aștepta cu o mașină închiriată cu chiu cu vai, pe care plătise mai mult decât pe cea pe care o rezervase și după certuri intense cu angajații care-i anulaseră rezervarea fără motiv.

Grozav, îmi zic în gând, imaginându-mi cum o să aibă persoana care-l găsește acces la e-mailul meu, la Facebook, Twitter, dar mai ales la e-mailul de la muncă. Pentru că eu, ca o persoană comodă, nu mi-am pus cod de deblocare la telefon.

Cum spuneam, am sunat la companiile de taxi din oraș, apoi la hostel, nimic nicăieri. Nimeni nu știe nimic de vreun telefon lăsat în mașină sau în cameră. La sugestia lui Vali, ne întoarcem în stația în care ne-a lăsat taxiul, doar-doar l-om găsi pe-acolo să întrebăm de telefon, căci eram sigură că pe jos nu mi-a căzut, aș fi auzit zgomotul. Doar că, știindu-mă pe mine – care mi-am pierdut portofelul cu buletinul și certificatul de naștere în el, cu două zile înainte de nuntă –  eram deja resemnată că nu-l mai găsesc și nu m-ar fi mirat să-l fi pierdut chiar și din mână. Nu era nici un taxi în stația respectivă.

-Dar hai să mergem în piața de unde l-am luat, zice Cristina. Îi întrebăm pe colegii taximetristului, poate știu ei ceva.

Ajungem acolo. Ce să vezi, primul taxi era chiar mașina care ne dusese pe noi la metrou. Ne apropiem, șoferul nu era în ea, întrebăm, aude că întrebăm de el, iese dintr-un bar, îi spunem pățania și zice senin:

-Dar eu nu vă cunosc pe voi, nu v-am văzut în viața mea.

-Dar ne-ați dus în stația Alameda acum 30-40 de minute, eram noi 3 și aveam niște bagaje.

-Nu vă știu, nu vă recunosc și am avut doar două curse azi.

-Vă rugăm, ne lăsați să ne uităm în mașină, poate totuși este telefonul acolo.

-Sunteți siguri că v-am dus eu, cu mașina asta? face el, total nedumerit de situație și siguranța noastră.

Răzvan nu mai așteaptă permisiunea, deschide portiera din spate, bagă mâna înăuntru și scoate telefonul meu alb, cu carcasă cu munții Grand Tetons pe ea.

Zâmbete, râsete, confuzie, omul era șocat, cum am găsit telefonul nostru într-o mașină în care noi nu fusesem niciodată?

-Magie, zice Cristina zâmbitoare, către omul care tocmai atunci era luat cu asalt de doi clienți cu bagaje multe care voiau să ajungă la aeroport.

Două minute mai târziu dacă ajungeam și omul ar fi fost în drum spre aeroport, iar de telefonul meu s-ar fi bucurat alți turiști grăbiți. Eh, totul e bine când se termină cu bine, iar eu telefonul în buzunar nu-l mai țin.

P.S. Că tot am adus vorba despre asta, în joia de dinaintea nunții terminasem niște treburi prin oraș, m-am urcat în mașină, mi-am pus portofelul în poală și am plecat spre casă. Am observat că lipsește când să plec din nou în oraș, că aveam programare la cosmetică. Era mai grav atunci, că fără buletin nu puteam să mă mărit. Din fericire, l-a găsit o vecină în fața porții ei, unde îmi căzuse din poală când am coborât din mașină, și l-a dus la magazinul de pe stradă. Răzvan a fost inspirat să întrebe acolo de el, iar vânzătoarea i l-a dat spunându-i că era foarte curioasă cine era persoana cu buletin de Olt care și-a pierdut portofelul pe strada lor.

Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>