Împunsături

E prima dată când cos pentru mine. Tehnic, nici de data asta nu e pentru mine, dar cos pentru fata mea, deci cos pentru mine. Mi-am comandat un set de materiale din SUA pentru micuță și, după două luni de așteptare (mulțumiri Poștei Române pentru calitatea și rapiditatea serviciilor) m-am apucat să-i fac Oliviei tot felul de lucrușoare.

Am intrat în concediu prenatal de 4 zile și în 2 din ele m-am plictisit cumplit. Cel mai greu lucru pentru mine e să stau degeaba. Urăsc statul, inactivitatea. Ieri m-am deșteptat și eu și mi-am zis că ar fi timpul să profit de dorul meu de a face ceva creativ și să mă apuc de cusut pentru Olivia. Mai sunt vreo 6 săptămâni până nasc, deci e cazul să pregătesc cuibul pentru venirea puicuței.

Mi-am zis să încep ușor, că mi-am ieșit din mână în pauza asta îndelungată luată de la cusut, și să croiesc materialele pentru apărători pentru pătuț. Zis și făcut. Pe la jumătatea procesului însă, am văzut o ditai bucata de vatelină ce de-abia aștepta să fie pusă într-un quilt și matlasată. Dintr-un alt colț, materialul meu preferat, cel cu Pocahontas, îmi făcea cu ochiul. Să fac sau să nu fac un quilt azi?

Why not, Gabi?, mi-am zis.  Așa că m-am apucat de măsurat, tăiat, asamblat și cusut. L-am dat gata în vreo 4 ore și ceva, de-mi amorțise fundul pe scaun și-mi ghiorăia stomacul de foame. Uitasem cât de bine e să nu simți trecerea timpului făcând lucurile care-ți plac. E minunat, și cu atât mai frumos e când le faci pentru o persoană care ți-e cumplit de dragă, deși n-ai cunoscut-o încă.

În quilt și pe sub quilt. Pe toate părțile, împunsături. Fiecare dintre ele aduce un zâmbet pe fața mea. 

N-am terminat aseară quiltul, pentru că mai aveam de făcut bordura și m-am hotărât să o cos la mână, să fie cusătura invizibilă, așa că azi am reluat munca la el. M-am pus în pat, cu păturica în brațe și am început. O împunsătură, două împunsături, acul intră și iese, quiltul prinde contur. Pe dedesubtul lui, în burta mea, alte împunsături: ba o mânuță, ba un picior dat cu putere, ba o arcuire nervoasă a spatelui că deja nu mai are loc să se întindă înăuntru.

Fiecare împunsătură, din afară și din interior, fiecare tresărire a quiltului mi-a adus un zâmbet pe buze și o tresărire a inimii. Quiltul e gata deja, dar fata mea mai trebuie să se dospească un pic acolo, înăuntru, înainte să iasă în lumea asta în care o așteaptă doi părinți nerăbdători, un motan surd și o sumedenie de povești – scrise, vorbite sau cusute.

Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>