Mame. Episodul 1

Compartiment de clasa a II-a de accelerat. Aproape toate locurile ocupate, căldură cât să te ia toropeala, oameni nerăbdători să ajungă la destinație. Stau lângă un tip de vreo 35 de ani care se tot uită la profilul meu ca și când ar vrea să intre în vorbă cu mine. Brunet, de înălțime medie, cu cioc și cu fața mereu transpirată. Mă întreabă unde merg.

– La București.

– Și eu tot la București

– Mhmmm…

După o oră de la plecarea din Iași, prima oprire este în gara Vasluiului. Se urcă două surori. Amândouă blonduțe și drăguțe, dar cu o diferență de vârstă foarte mare între ele. Cea mare pare să fie la liceu, probabil în clasa a 10-a, pe când cea mică e de vârsta grădiniței și strânge cu grijă o carte de colorat în brațe.

Se așează vis-a-vis de mine, în raza vizuală a libidinosului de lângă mine care își schimbă pe dată limbajul corporal. Se îndreaptă, zâmbește și le salută pe fete.

– Unde mergeți?

– La București.

Compartimentul se animă, căci fetița începe să se joace, să cânte, să o mângâie pe sora ei… Ne molipsește veselia ei, începe un murmur și discuții de complezență. Câți ani are, merge la grădiniță, știi vreo poezie, frumoaso? Dintre toți, libidinosul pare cel mai încântat de apariția lor și începe să pună întrebări, încearcă să intre în vorbă tot mai mult cu sora cea mare, să afle mai multe despre ea, dar nu reușește. Se foiește și încearcă o altă strategie. Scoate un pachet de napolitane, le desface, ia una, după care îi întinde fetiței pachetul:

– Vrei și tu să mănânci una?

Aceasta face ochii mari, duce degetul la guriță, se întinde să ia, dar se răzgândește și se întoarce către sora ei.

– Mami, pot să iau dulce de la nenea?

La auzul cuvântului ”mami” toată lumea înlemnește. Cea mare îi spune blând fetiței:

– Nu, mami, lasă-l pe nenea să mănânce el napolitanele, îți dau eu dulciuri de la noi. Ce vrei, pufuleți?

– Da, bine, pufuleți.

– Mulțumește-i domnului că ți-a oferit dulciuri.

– Mulțumesc, dar îmi dă mami pufuleți.

– Mami? întreabă șocat și cu napolitana în gât libidinosul. Sunteți mama ei?

– Da, sunt mama ei.

– Ce tânără, îi răspunde, după care, cu mișcări lente și o privire dezgustată, își strânge napolitanele, bagajele, spune ”La revedere” și iese din compartiment.

Toată lumea respiră ușurată. Un domn mai în vârstă ce stătea lângă mine zice dezgustat:

– Ce bine c-a plecat, domnișoară. Mă enerva rău cum se dădea el la dumneavoastră și cum încerca să intre în vorbă cu fetița.

Trec vreo două ore, e deja aproape de ora prânzului, iar în compartiment se face prea cald. Ies pe hol, să iau o gură de aer. După mine ies și mama și fiica, intrăm în vorbă. Aflu una dintre cele mai frumoase povești pe care le-am auzit despre mame:

”Toată lumea se șochează când îmi spune asta mică ”mami”. M-am obișnuit de-acum, dar mi-a fost foarte greu la început. Când aveam 14 ani, m-am combinat cu un tip din oraș care era mai mare ca mine. Mama era la muncă în Italia, așa că eu îmi făceam de cap. Eram cam prostuță, nu prea știam nimic, așa că m-am culcat cu el. O singură dată. Dar nu m-am protejat, că nu știam de protecție, plus că mi se părea că el mă iubește dacă se culcă cu mine, deci nici nu mi-a dat prin cap că aș putea rămâne gravidă. După puțin timp, nu mi-a mai dat nici un semn. Apoi, mi-a întarziat ciclul, apoi a început să-mi crească burta. Și mi-am dat seama că sunt gravidă, am intrat în panică, nu știam ce să fac.

M-am interesat și m-am gândit să fac avort, dar când am aflat mai multe despre avort, m-am îngrozit. Mi s-a făcut frică, cel mai frică îmi era de maică-mea, de rușinea ei când o veni acasă și m-o găsi cu burta la gură. Apoi mi-am dat seama că mai bine mă sinucid. Am înghițit un pumn de pastile și m-am pus în pat, să mor. Am început să tremur, m-au trecut transpirațiile și mi s-a făcut rău. Mi-era și mai frică de moarte, așa că m-am dus la baie, mi-am băgat degetele pe gât și am vomitat tot. Am zis că ce-o fi o fi, dar eu nu vreau să mor și nu vreau să omor nici copilul din mine.

Mama a venit acasă când eram în 7 luni. Nu mai puteam să ascund sarcina, o sunaseră vecinii să-i spună să vină acasă, că eu eram gravidă. A venit și mi-a spus că o să creștem copilul amândouă, asta e de-acuma.  S-a dus la părinții ăluia de m-a lăsat gravidă și a vorbit cu ei să ne ajute cu creșterea copilului, dar ei au negat și el a zis că nu-i adevărat, eu sunt curvă și dau vina pe el. Mama i-a dat în judecată, a făcut test ADN după naștere și l-a pus să plătească pensie alimentară. Nu a venit niciodată să-și vadă copilul.

Am dat examenul de capacitate cu burta la gură. Nici nu am avut loc în bancă, așa că m-au pus la catedră pe mine. Noroc cu mama, că s-a rugat de profesori să nu mă exmatriculeze, că am reușit să dau examenul. Am născut-o pe fată în vacanța de vară, mama a rămas acasă să mă ajute cu copilul, ca eu să pot merge la liceu. Doi ani a stat cu noi, eu elevă la liceu dimineața și apoi mamă acasă. Apoi a plecat din nou în Italia, că era greu și ne trebuiau bani. Dimineața o duceam pe-asta mică la grădiniță, apoi mă duceam la școală. După-amiaza o luam și făceam temele împreună, apoi ne jucam.

A fost tare greu, dar acum a crescut și înțelege, așa că pot să învăț pentru BAC. Vreau să dau BAC-ul anul ăsta, să intru la facultatea de medicină, sau măcar la școala de asistente, ceva. O să încerc să găsesc un cămin în Iași unde să mă lase să stau cu fata, că nu am cu cine să o las acasă.

E sufletul meu, mă bucur din suflet că nu am avortat-o. Mă uit la ea și îmi dau seama că creștem împreună și vreau să fac totul să aibă o viață frumoasă. Să vezi cum învățăm anatomie împreună de pe manual. Știe și ea care sunt mușchii, organele, membrele… Ne facem doctorițe împreună, nu, iubita? Acum mergem la București, la prietenul meu, care e student acolo. El știe povestea mea și o iubește tare mult pe fetiță. Și ea îl iubește pe el, îi spune ”tati”. Zice că vrea să ne căsătorim, dar eu nu am timp de asta acum, trebuie să învăț, să fac ceva bun pentru mine și pentru ea și mă bucur că el înțelege asta și nu mă presează.

În fiecare zi când mă uit la ea îi mulțumesc lui Dumnezeu că e sănătoasă și că nu m-a lăsat s-o omor. Și mama o iubește tare mult și mi-a fost mereu alături, putea să mă dea afară din casă, dar ea m-a ajutat mult, a făcut sacrificii pentru mine. Eram prea mică să fiu mamă, dar copila mi-a dat putere. Ea îmi dă putere să lupt în continuare pentru ea.”

 

Această poveste este reală. O port în suflet de aproape 10 ani și tot aștept momentul s-o spun. Este prima parte dintr-o serie de povești – reale și imaginate – despre mame pe care vreau să vi le spun zilele astea, în care sărbătorim femeile și mamele și în care ne bucurăm de primăvară, mărțișoare și flori. 

 

Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>