Numa’ gura-i de ea

Când credeai că, gata, în sfârșit a terminat ce avea de spus, ea o lua de la capăt cu alt subiect, agățat la limită, stors din cine știe ce colț al minții ei agitate. Nu te lăsa să pleci când voiai tu, că ea nu terminase de prerorat și așa era ea, nu-i plăcea să lase treburile neterminate.

– Fii atent. (dacă simțea că te scapă, că ți s-au dus gândurile în altă parte, imediat te înhăța cu un artificiu verbal sau cu vreun gest – apucat ușor de guler, pus mâna pe umăr, etc.) Cică dacă ești disciplinat ai șanse mai mari să devii mai productiv decât dacă ești super-extra motivat. Că motivația ține puțin, pe când disciplina te ajută să creezi momentum. Am citit asta alaltăieri, când o dădeam din site în site, spunându-mi că, vai de mine, ce năpastă pe capul meu, să n-am parte de un șef motivațional. Și-am avut o revelație. Stai, frate, că are dreptate. Pofta vine mâncând. Și când eram mică, mi-era greu până mă apucam de exercițiile suplimentare la matematică, dar odată ce m-apucam, făceam câteva zeci pe zi. Și era mișto, că simțeam că am făcut ceva în ziua aia, am fost productivă. Înțelegi ce vreau să zic?

– Mhm… Da, înțeleg, că și eu încerc să fiu disciplinat. Chiar azi am o grămadă de treburi de făcut și mi-ar prinde bine să mă organizez și să le fac pe toate. Că tot vorbim de asta, hai, că eu o șterg, ca să m-apuc de treabă.

– Ah… da, mie-mi spui, câte am de făcut… Numai să reușesc eu să mă țin de treabă, că uite, ieri m-am apucat din timp și m-am ținut, chiar dacă îmi venea să fac pauză odată la 5 minute. Apropo de asta… Am băut un ness ieri, ca să stau trează, că mă luase moleșeala, și dup-aia m-a luat durerea de cap, dar parcă eram băgată în priză, nici n-am simțit cum trece timpul.

– Da, da… Hai că eu te las, că deja e târziu și trebuie să mă întâlnesc cu cineva în juma’ de oră.

– Ok, atunci. Ne auzim la telefon, să mai stăm la o cafea, da?

– Sigur că da, ne-auzim. Te pup, spor la treabă.

– Mersi, și ție la fel.

*

Ea nu realizează ce face, cel puțin nu pe loc. Uneori însă, după ce pleacă omul, își dă seama că nu l-a ascultat mai deloc. A debitat baliverne într-una, de parcă nu mai vorbise cu o ființă umană de-un secol. Și-atunci încep mustrările de conștiință.

Fată, parcă nu mai tăceai dracu’ odată, nu puteai să-l întrebi și tu ce-a mai făcut, sau măcar să-l asculți până la capăt că poate nici măcar n-ai înțeles ce-a vrut să spună și tu judeci omul cu jumătate de informație, apoi te-apuci să-ți dai cu părerea, ca o atoateștiutoare ce ești.

Și ce dacă citești? De ascultat asculți? N-asculți, că trebuie neapărat să spui ce gândești. Na, că ai gândit prost. Omul voia să plece și tu îi povesteai cum ai băut tu ness. Jesus, n-ai să fii niciodată în stare să porți o conversație faină dacă nu mai taci și tu din când în când.

 

 

Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>