Tote cu de toate

”Writers block e ceva ce nu ți-ai dori să experimentezi niciodată, dar e la fel de inevitabil precum nervii unei sportive care trebuie să servească pentru titlu, într-o mare finală. Timingul nu contează, writers block nu te întreabă dacă și când ar fi convenabil să-ți facă o vizită. În schimb, dă buzna neinvitat în cel mai prost moment cu putință, trece furtunos pe lângă tine și se tolănește în fotoliu, cu picioarele înșirate pe masă și cu ochii căscați impertinent înspre tine. Bagă mâna până la cot în castronul de snacks-uri, îți bea berea și se uită la tine cu o figură intrigată, mirându-se de mirarea ta: “Păi?!” ”, Adrian Toca, Toată o inimă.

Citeam asta ieri și realizam că n-am mai legat două fraze de cel puțin o săptămână. De când m-a luat o viroză de cap și a dat cu mine de mi-a zdruncinat creierii și m-a lăsat fără vlagă. Nu-i nimic, mi-am zis eu, măcar pot scrie. De unde atâta bucurie? Între 8-9 ore la job, câte un vas spălat pe-acasă și un somn atipic în fiecare după-amiază, nu mi-a mai rămas timp și, mai ales, nici inspirație să scriu. Nici dimineața, când capul mi-era mai limpede, n-am reușit să tastez o frază coerentă.

Dar iată-mă, cu un rest de rinită și Bioparoxul la-ndemână, m-am apucat să scriu. De cusut m-am apucat de sâmbătă, că prea a fost frumos afară și a fost plăcut să cos în balcon, cu draperiile trase și cu soarele care mă încălzea în spate. Și că tot ajunserăm la subiectul cu ac și ață, să vă zic ce-am mai făcut.

Totes

Cum să-i zic eu pe românește? Pe Facebook i-am zis traistă, dar nu știu dacă e tocmai corect. E un fel de sacoșă din material textil ce este folosită pe post de geantă mare. E perfectă primăvara și vara, mai ales dacă e din bumbac, pentru că nu se încinge pe piele cum se-ncing gențile din piele sau vinil. Când mă gândesc la traista asta, îmi aduc mereu aminte de târgul educațional RIUF, că am primit acolo una promoțională în care mi-am cărat cărțile la și de la bibliotecă vreo câteva luni bune, până mi-am terminat de scris lucrarea de licență. Mi-a plăcut tare, tare mult.

Vă ziceam de totes. Eu am cusut două sâmbătă. Una i-am făcut-o cadou nașei mele care întotdeauna asortează perfect ”boyfriend jeans” cu un tricou și o geantă mare (sunt invidioasă, că-i stă fenomenal, dar o să vină ea căldura și mă încumet și eu să încerc). M-am gândit că i-o prinde bine la vară, când o ieși în parc cu băiețelul ei. Are loc acolo de-un biberon, un scutec, șervețele, un fruct și ce mai iau mamele după ele ca să fie pregătite pentru orice.

Elk Tote

Pe cealaltă, de mai jos, am pus-o și pe Facebook, e de vânzare. Mi-a plăcut tare mult să le fac, a fost o provocare pentru mine și chiar m-am bucurat când am văzut că mi-au ieșit, că a fost prima dată când am făcut o traistă. Mai am niște material de ambele feluri, plus un albastru superb pe care deja mi-l imaginez combinat cu blugi și un tricou alb, cu dungi negre, așa că mai pot face.

Vintage roses tote

Uite magazinul, nu e magazinul…

Ăsta-i un aspect la care eu trebuie să mai lucrez – magazinul online. Am experimentat cu Breslo două luni, dar nu mi-a plăcut. Nu mi-a plăcut cum am comunicat eu cu oamenii care m-au contactat acolo, interfața greoaie, deși mult îmbunătățită, tot nu mi s-a părut că pune produsele în valoare. În plus – și aici nu mă plâng, doar constat – este configurat în așa fel încât potențialii cumpărători să ajungă repede doar la produsele promovate, adică la deținătorii de magazine care au plătit pentru a fi promovați, iar eu încă nu-mi permit să plătesc, pe lângă taxă lunară de găzduire, și promovare pe Breslo.

Așa că tot ce creez va fi expus pe pagina de Facebook, cu toate detaliile importante. Dacă vă face ceva cu ochiul (și n-am să ascund că sper să vă facă ceva cu ochiul), lăsați-mi ori mesaj privat pe pagină, ori trimiteți-mi e-mail la gabi@imperfect.ro. De-acolo, ne descurcăm noi să comunicăm frumos.

Mă gândesc că poate chiar e mai bine așa, că nu vă mai confuzez trimițându-vă în trei locuri, doar ca să vedeți aceleași produse.

N-am uitat de concurs și de câștigători

Alexandra și Alexandra, vă știți voi care, singurele care au participat la primul meu concurs, amândouă sunteți câștigătoare. O să vă dau e-mail, să vedem cum facem să ajungă seturile de perne la amândouă, la timp ca să vă facă primăvara mai frumoasă. Vă mulțumesc pentru idei și pentru că v-ați rupt din timp să mă ajutați.

Și cam asta-i pe azi, deja cred că-i prea mult și prea sec, dar sper să compenseze pozele pe care vi le-am pus. Dacă totuși simțiți că ați pierdut timpul citind postul ăsta lung, spuneți-mi și mă revanșez. Eventual fac o postare numai cu fotografii, fără pălăvrăgeli.

 

Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>