Toți greșim. Ce facem după contează.

Drumul de la maternitate către casă după ce am născut-o pe Olivia a fost horror. A plâns în hohote tot timpul, mică și fragilă cum era, la nici 3 kg, înghesuită în scoica aia incomodă, speriată de lumină, căldură, zgomot. Am oprit pe la jumătatea drumului, ca s-o pun la sân și s-o liniștesc. Cât de greu a fost, cât de speriată eram, cât de vinovată mă simțeam să o fac să treacă prin asta.

Mică, nouă în lumea asta și despărțită de mama ei – singurul lucru care-i era familiar și care o liniștea. Dar siguranța ei a fost mai importantă, așa că după ce s-a liniștit am pus-o din nou în scoică și am pornit spre casă. A plâns din nou, zguduindu-se din toată ființa ei.

*

Primele zile cu ea au fost cele mai frumoase și mai grele din toată viața mea de până atunci. O țineam la sân cu orele, pentru că îmi doream să alăptez, nu-i dădeam lapte praf, pentru a nu sabota alăptarea. ”De ce plânge?” Auzeam întrebarea asta de la toți din jur și nu știam ce să le răspund. Schimbată era, hrănită era (cel puțin așa credeam), ținută în brațe era. O avea colici. O durea-o burta. Nu știu, nu știam.

Copilului meu îi era foame. Pentru că eu nu știam să recunosc semnele, nu știam s-o citesc, eram setată pe ce trebuie să fac, ce zic mamele, ce am citit eu în cărți, pe grupurile de Facebook, ce mi-a zis pediatrul, am ignorat cu succes posibilitatea ca fetei mele să-i fie foame. Timp de 10 zile am alăptat, legănat și pus în pătuț să doarmă copila. După 10 zile, scăzuse în greutate și dormea la fel de prost, plângea la fel de mult.

Atunci am spus: stop. Nu știu ce fac, am nevoie de ajutor. Am mers la un consultant în alăptare, care mi-a spus cu blândețe că îi e foame. De asta plânge, de asta ține pumnii strânși la bărbie, de asta nu doarme ziua și o parte din noapte, de asta nu face caca zilnic. Că n-are ce scoate. Mi-a arătat cum să o alăptez corect, cum să citesc semnele că îi e foame, respectiv că e sătulă, mi-a spus să mă relaxez.

”Mă simt ca o mamă ratată, i-am spus. Nu știam nici măcar că îmi înfometez copilul.”

”Nu ești o mamă ratată, ești o mamă bună pentru copilul tău. Altfel de ce crezi că te-a ales ea pe tine? E normal să nu știi ce să faci, să greșești, să fii speriată. E important ce faci de-acum încolo, nu mai contează ce-a fost, acum ai informația corectă, poți repara situația.”

Aur au fost cuvintele astea pentru mine, balsam peste sufletul meu ars de vinovăție.

Dar cât de anevoios e drumul până la informația corectă, de multe ori! E, poate cel mai greu, că informația nu-ți pică din cer, ci trebuie să o cauți. Ca să o cauți, trebuie să fii conștient/ă că ai nevoie de ea. Ca să devii conștient/ă trebuie să-ți pui întrebări, să treci peste ego și vină (dar asta e cu totul altă poveste).

*

Fast-forward peste 7 luni. Olivia a crescut frumos, am alăptat-o exclusiv până la 6 luni, când am început autodiversificarea, și o alăptez în continuare în paralel cu introducerea solidelor. A fost cel mai greu lucru făcut de mine vreodată, dar a meritat totul, pentru că am cea mai frumoasă relație din viața mea, cu cel mai important om: copilul meu.

Când mi-o amintesc vânătă de plâns de foame în miezul nopții, îmi vine să plâng. Dar nu mă mai simt vinovată. Vorba unei femei incredibil de deștepte și empatice din viața mea, am îmbrățișat-o pe Găbița mică, am pupat-o, am acceptat că asta am putut atunci și m-am iertat. Nu mă mai simt vinovată. Mă simt ușurată. Și vreau să fiu mai bună.

*

”Mai bună decât cine?”, poate vă întrebați. Mai bună decât mine. Decât mine cea de acum 7 luni, decât cea de acum 2 zile, decât cea de acum 2 ore. Nu vreau să fiu mai bună decât alții, e loc pentru toți în lumea asta, competiția mă întristează de cele mai multe ori, pentru că rareori duce la progres în adevăratul sens al cuvântului, de cele mai multe ori duce la frustrări.

Am scris, când am început blogul ăsta, că eu sunt ”a work in progress” și așa e, la fel sunt și acum, numai că am mai avansat un pic. Am învățat (a câta oară?!) că în nici un moment din viața asta nu știm totul despre un lucru anume și nici măcar despre noi înșine, că sunt n-șpe straturi de tendințe naturale negative, de vinovăție, de suferințe din copilărie, de frustrări, de dorințe neîmplinite, pe care e foarte greu să le dăm la o parte pentru a fi noi înșine. Dacă pun în practică ceea ce învăț? Câte puțin și cu mari eforturi, că om sunt și-mi place și mie să mă văd într-o lumină favorabilă. Dar mă străduiesc. Harder, every day.

Și am ajutor. Slavă Domnului, sunt oameni mai deștepți ca mine în lumea asta care scriu și vorbesc deschis și bine despre educație, despre copii, despre vulnerabilitate, despre parenting, despre cum să devii cea mai bună versiune a ta. Sunt oameni care nu scriu despre asta, dar o practică, și la care mă uit cu admirație, de la care încerc să învăț, pe care încerc să îi emulez. Sunt câțiva pe care i-am cunoscut recent și cărora le sorb cuvintele când îi întâlnesc.

O să ziceți că dacă mă iau după toți, iese un haos. Dar tocmai asta e, că nu e obligatoriu să facem tot ce zic ”experții”. Ci e obligatoriu să trecem prin propriul nostru filtru, să analizăm informația fără prejudecăți, să ne uităm bine la noi și la copiii noștri, să-i citim și să aplicăm ce ni se potrivește și ce ne face bine și mai buni.

*

Cel mai greu în viața asta îmi e să accept când greșesc, dar după o vreme de reflectat realizez că trebuie să îmi învăț lecția, să-mi repar greșeala și să merg mai departe, iertându-mă. Ce nu-mi doresc însă pentru mine vreodată e să ajung să-mi fie frică să accept că greșesc, să nu mai învăț, să nu mai citesc, să nu mai vreau să fiu mai bună. Să mă mulțumesc cu mine însămi așa cum sunt și să nu mai lucrez la mine. Nu, asta nu mi-aș ierta-o niciodată.

Share Button

Comments

  1. Eliza says

    Ce bine (ca) ai scris, draga Gabi! Parca ai scris povestea mea de la primul copil. Acum, la al doilea sunt mai pregătită parca, filtrez lucrurile altfel, știu mai multe, dar continuu sa învăț!
    Mulțumesc pentru ca ai împărtășit experienta :)

Leave a Reply to Eliza Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>