Visurile se împlinesc pe rând

Când aveam vreo 17 ani, tot ce îmi doream era să împlinesc 18 și să mă angajez. Nu mai aveam răbdare. Voiam banii mei, independență, carieră, împlinire. Trebuie să ai răbdare, Gabi, n-ai cum să le ai pe toate odată. Asta mi-a zis un văr căruia îi povesteam eu ce nerăbdătoare sunt să muncesc. Și-atunci mi-am amintit. În școala primară, învățătoarea ne spusese:  ”Trebuie să aveți răbdare, visurile se împlinesc pe rând”.

M-am angajat pentru prima oară la 18 ani jumate, în vacanța dintre a 11-a și a 12-a, ca reporter pe educație la Flacăra Iașului. Asta după ce dădusem primul interviu din viața mea cu două luni înainte, la ProTv Iași, pentru un post de reporter TV. Epic fail interviul, dar a fost o experiență incredibilă. Imaginați-vă că eram o puștoaică de 18 ani care nu știa nici măcar câte state membre are Uniunea Europeană, dar voia să fie pe sticlă. Am știut, totuși, pluralul de la ”pârâu” ;).

Așa, că vă spuneam de primul meu job. A fost greu, trebuia să învăț repede foarte multe lucruri și să-mi țin în frâu emoțiile. Eram cea mai tânără din redacție, singura nefumătoare (deci socializam mai puțin, munceam mai mult), cea mai timidă la conferințele de presă și cea care trebuia să facă articole pe cele mai ridicole teme. Era vară, deci secetă de subiecte importante, așa că sunam la călugărițele false care-și puneau anunțuri în ziar că ”deschid cartea” și le întrebam când o să rămân însărcinată. Apoi sunam la Patriarhie și îi întrebam ce fac în legătură cu aceste ”călugărițe” care răspândesc credințe false în rândul populației și fraudează oamenii. Nu râdeți, a fost articol de prima pagină. Primul și ultimul meu articol de prima pagină, de altfel.

La sfârșitul verii și, implicit, sfârșitul aventurii mele ca jurnalist, mi-am dat seama că mi se împlininise dorința. Dar nu se termina chiar într-o notă pozitivă, căci văzusem cum e și nu era pentru mine.

Unul dintre visurile mele a fost dintotdeauna să călătoresc. Pe rând, mi-am dorit să merg în Franța, apoi Rusia, apoi America de Sud. Destinațiile se schimbau pe măsură ce descopeream scriitori din zonele respective. Dar am ajuns în SUA. Trei ani la rând – trei veri incredibile și o iarnă de vis – am muncit și vizitat în State și în fiecare nou loc în care ajungeam îmi spuneam ”Visurile se împlinesc pe rând”:  pe buza Marelui Canion, în Times Square, în Yellowstone, pe râu, lac, în vârful muntelui, pe schiuri.

Aveam dreptate, învățătoare avusese dreptate.

Upper Falls of Yellowstone

Upper Falls of Yellowstone

Când am ajuns prima dată în Iași, am mers cu niște rude de-ale mele la restaurantul Onyx (actual Bellaria) și mi-au plăcut la nebunie intrarea, scările, grădina de vară. Mi-am zis, în sinea mea, că dacă mă voi mărita în Iași, acolo o să fac nunta. Și, să vedeți – peste ani, într-o banală zi de primăvară, Răzvan a venit să mănânce prânzul la mine, spunându-mi că a făcut un buget de nuntă împreună cu colega lui de serviciu care urma să se căsătorească și a realizat că și noi ne putem face nunta, chiar și fără ajutorul financiar al părinților. Yeah, right!, am zis. Și am râs.

Dar până seara, Răzvan rezervase cea mai mare sală de la Bellaria pentru 1 iunie 2013. Fără măcar să mă ceară de soție, pur și simplu m-a luat și m-a dus în restaurant, unde mi-a zis: ”La anul, pe 1 iunie, aici o să fie nunta noastră”. Da, îi menționasem în treacăt dorința mea din clasa a 9-a, dar chiar nu credeam că o să țină minte. Și, da, pe 1 iunie 2013 am făcut petrecerea nunții la Bellaria și a fost exact cum mi-am dorit.

Pe scările Bellaria

Pe scările Bellaria, în ziua nunții

Visurile s-au împlinit pe rând și continuă să se împlinească

Acum nu mai am dorințe atât de concret formulate, sau dacă am nu le rostesc cu voce tare. Dar le țin în minte și le muncesc, căci tot ce am obținut a fost prin muncă. Da, unele au venit mai ușor decât altele, însă niciodată nimic n-a venit fără efort: nici jobul la ziar, nici călătoriile, nici nunta. Pentru toate am muncit și la final nu am decât amintiri frumoase sau amuzante, zâmbete și lecții învățate.  Acum am încrederea că se vor împlini visurile mele, am și dovada că așa e, iar dacă nu se împlinesc înseamnă că nu mi-ar fi de folos pe termen lung.

Uneori îmi imaginez ce aș face dacă aș avea mulți bani dintr-o dată. Dar îmi lasă un gust amar fantezia asta, de fiecare dată. Căci mie îmi place uneori drumul mai mult decât destinația, lupta mai mult decât laurii, efortul mai mult decât rezultatele. Sunt o masochistă.

Dar visurile tot pe rând se împlinesc. Eu îl trăiesc pe-al meu, chiar acum, scriind aici, pentru voi. Aveți, deci, răbdare, și munciți pentru ele.

 

Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>